Lavanda…

Etichete

, , ,

Cred că multă lume iubește Lavanda… fie pentru parfumu-i delicat, dar persistent, fie pentru culoarea-i minunată ce te transpune în lumi de vis… O iubim instinctiv, și ne oprim la ea în cele mai diverse momente din viața noastră, mai ales când simțim nevoia de un respiro, de un moment de relaxare.

Efectele ei pe corpul fizic sunt multiple, și sunt datorate uleiului volatil ( în care predomină alcolii și esterii), la care se adaugă acizii triterpenici, cumarine, flavone, polifenoli ( acidul rozmarinic).

Astfel, este cunoscut efectul ei antibacterian și antifungic, cicatrizant, analgezic și calmant ( pentru răni și arsuri ușoare).

Pentru sistemul circulator are efect stimulant, tonic general și cardiotonic, iar pentru sistemul nervos poate fi folosită pentru relaxare, ca sedativ în stări de hiperexcitabilitate nervoasă, în insomii, cefalee, dar și în stări de agitație, anxietate, asociate cu depresie.

Cam acestea ar fi lucrurile pe care Lavanda le-ar putea face pentru noi, pe corpul fizic, dacă i-am permite… 

Dar, cum ne poate ea ajuta cu programele noastre mentale, cu blocajele emoționale ( pe care toți le avem, într-o mai mică sau mai mare măsură), cu traumele noastre???… pentru că și aici ea poate fi un prieten de nădejde!

Așa cum ne spune și numele ei ( ce provine din latinescul „lavare”, ce înseamnă „a spăla”), această plantă are capacitatea de a ne ajuta în curațarea multor „păcate”, mai ales a celor pe care le facem față de noi înșine, prin auto-amăgire, prin permisivitate, prin indolența față de noi înșine, de nevoile și necesitățile noastre.

Discernământul emoțional presupune claritate și detașare. Influențele exterioare devin nocive, atunci când individul acceptă ca un burete tot ceea ce îi parvine, fie din comoditatea obișnuinței și a rutinei, fie din teama de necunoscut, și de a schimba ceva.

Astfel, Lavanda ne țese un borangic protector, ferindu-ne de experiențele dureroase, putând astfel să ne cultivăm discernământul, învățând a deosebi binele de rău.( în traducere, creează la nivel interior acea doză de nepăsare, care te ajută să privești detașat și obiectiv experiențele în sine) 

Atinge echilibrul între tonus, forță – încredere și destindere, temperare-calmare, echilibrându-se astfel capacitatea de emisie- receptivitate ( care odată dezechilibrată ori ne face prea extrovertiți, pierzând muuultă energie în cauze ce nu sunt ale noastre, ori apatici, depresivi, plini de deșeuri emoționale neplăcute).

Astfel, experințele ce erau cândva traumatizante, se integrează firesc în parcursul evolutiv, și devenim responsabili de a ne asuma disconfortul unei alegeri și curajul de a ne urma năzuințele. Alegerile din mimetism se transformă în responsabilitate. Gândirea, simțirea și fapta vor fi una, în concordanță cu Sinele nostru Divin, debarasați fiind de multitudinea resentimentelor și frustrărilor.

Și doar conectați profund cu Sinele Divin, ne putem înălța pe culmile înțelepciunii, plutind atent în același timp în profunzimea subconștientului.

Concluzionând… Lavanda este prietenul cel mai bun în acele momente în care „nu ești rău, doar stai prost cu nervii” !!!  

Relaxare! Discernământ! Înțelepciune! 

 

Reclame

Povestea noastra…dupa 5 ani

Etichete

, ,

Povestea a început cu descoperirea terapiilor alternative, ce aduceau răspuns și alinare, când medicina clasică ridica neputincioasă din umeri. Și, cu fiecare terapie nou descoperită, înțelegeam că nu există un remediu universal pentru o afecțiune sau alta, ci doar cauze adânc îngropate în ființă, cauze ce, odată descoperite, iți indicau metoda sau remediul.
Așa a apărut Aceso. De la numele zeiței ce ghida procesul personal de vindecare, și de autocunoaștere și conștientizare, aș mai adăuga eu; pentru că, nu cred să existe vindecare fără a intra in conexiune profundă cu mintea și ființa ta interioară. Conexiune ce se realizează doar prin sinceritate față de tine însuți, conoscându-te și împrietenindu-te cu tine.
Cred mai mult în prevenție, decât în războaiele duse cu boala. De aceea, aceasta pagină promovează articole, filmulețe care să vă stârnească curiozitatea în a înțelege cum funcționează ființa în ansamblul ei- trup, minte, suflet-spirit.
Această pagină nu este o reclamă pentru niște servicii, este un loc în care împărtașesc, cu voi toți, lucruri ce cred că ne pot fi de folos.
Bucurie!

Salvia…vindecatoarea emotiilor negative

Etichete

, , ,

In general, exista o corelatie intre principiile active pe care le contin plantele si efectul lor psihoemotional; observandu-se o imbunatatire, aproape imediata, a statusului emotional prin interactiunea intre om si planta.
Una dintre plantele dragi mie este Salvia… al carei nume deriva din latinescul „salvere”, ce inseamna „a fi salvat”.
De ce ne poate ea salva?!?… de emotiile negative, ce reprezinta cea mai comuna intruchipare a suferintei. Emotii ce constituie prima forma de boala perceptibila si primul avertisment cu privire la atitudinea gresita, care perpetuata, duce la tulburari functionale si, in final, la boala fizica.
Emotiile distructive reprimate sau dosite in vreo hruba a inimii, se acumuleaza si innamolesc mintea. Scoase insa la lumina, ele devin surse de constientizare si re-echilibrare a fiintei….caci, din oftat si suspine se limpezeste-o lacrima; din fuiorul vaietului, se toarce vraja unui suras.😊
Salvatoarea…Salvie ajuta la temperarea emotiilor excesive prin efectul sedativ central si periferic; linistind agitatia, anxietatea, suprasolicitarea, astenia neuropsihica.
Pe rigizi ii flexibilizeaza. Pe inversunati ii domoleste.
Tuturor le vindeca ranile sufletesti. Astfel, trairile inferioare se transforma in forme superioare de exprimare; in timp, fiinta fiind capabila de accesarea si utilizarea energiei creatoare.
Concluzionand… „De esti trist sau suparat…un ceai de Salvie te-ar ajuta!” 😉

 

Povestea unei calatorii…partea a II-a

Etichete

, , , ,

Sa cautam adevarul propriu, faurindu-ne propria calatorie si alegandu-ne experientele, in loc de a cauta magia, si a cumpara baloanele de sapun vandute scump de unii.

Prietenia, calatoriile si clipele traite cu folos si incantare, ne sunt de folos in descoperirea de sine si evolutia noastra ca oameni…. saltul nostru in constiinta 🙂

Mai jos sunt imagini din locurile despre care v-am povestit, de acum 8 ani.

Va invit sa le descoperiti, asa cum arata ele acum!

Intelepciune si discernamant va doresc!

dr. Smarandita Pacuraru

Chakrele României – pe urmele stramosilor

Chakra 1 – Muladhara – muntii Parang- Petrosani- cetatea dacica Banita

Adevar sacru: TOATE SUNT UNA!

Chakra 2 – Svadistana- Simleul Silvaniei- Salaj- Dacidava

 

zona Simleul Silvaniei

Adevar sacru: ONORATI-VA UNII PE ALTII !

Chakra 3 – Manipura – Polovragi- Tg. Jiu

 

Adevar sacru: CINSTESTE-TE/ ONOREAZA-TE PE TINE INSUTI !

Chakra 4 – Anahata- muntii Rarau- Campulung Moldovenesc

Adevar sacru: IUBIREA ESTE PUTEREA DIVINA !

Chakra 5 – Vishuda- Sarmisegetuza

 

Adevar sacru: PREDAREA VOINTEI PERSONALE VOINTEI DIVINE !

Chakra 6 – Ajna- Capidava ( intre Harsova si Cernavoda)

Adevar sacru: CAUTA NUMAI ADEVARUL!

Chakra 7 – Sahasrara- manastirea Sambata de Sus

 

Adevar sacru: TRAIESTE IN MOMENTUL PREZENT!

Cu multumiri celei care mi-a fost alaturi in aceasta calatorie si in multe altele, prietenei mele Gaby!!! O imagine dincolo de cuvinte….doua prietene….o singura farfurie!!! 🙂

IMG_9688

Povestea unei calatorii…

Etichete

, , ,

sau despre cum se propaga in mediul virtual o informatie din sursa necunoscuta si neverificata.

Acum multi ani, vreo 13 la numar, a inceput, pentru mine, fascinatia legata de spiritualitate, si oricine povestea, cu un aer doct si avizat ( dar cei mai multi total neavizati) despre lumina, cunoastere, evolutie personala, ascensiune, capata imediat statutul de maestru si vorba lui devenea lege, fara nici un semn de intrebare, fara urma de indoiala.

Si astfel, in duminica Pastelui din anul 2009, conversandu-ma cu “maestrii” mei, mi se furnizeaza o informatie si mi se traseaza o directiva; aceea de a face o calatorie in saptamana de dinaintea sarbatorii Inaltarii, in niste locuri de pe teritoriul Romaniei. Era “cu trebuie” in acel moment, pentru ca evident, stelele erau in pozitia perfecta pentru evolutie, inaltare….etc…

Acele locuri ar fi reprezentat chakrele Romaniei; informatie primita de ei din astral 🙂

Deeeci….aveam fix 30 de zile sa ma pregatesc, pentru asa un eveniment; un soi de ghiveci crestino-astrologico- ezoterico- reikist.

Cum eram un elev constiincios si foarte ascultator, mi-am pregatit un material cu traseul si cu ce aveam de lucru la nivel personal si astfel a aparut materialul pe care il voi adauga mai jos.

Cum “maestrii” mei erau conectati cu altii, acel material a ajuns sa fie postat, fara autor ( bineinteles) pe site-ul raposatului Dumitru Branc, in ideea ca se vor mai gasi si altii dispusi, ca la momentul Z, sa plece hai-hui prin tara. Cica, lucram la ridicarea nivelului de constiinta si fiind unime, nu conta, cine si ce facuse. Totul era pentru binele umanitatii.

Si astfel, dupa 8 ani de zile, primesc intr-un mesaj privat un articol….care continea materialul scris de mine, cu punct si virgula si cu fiecare liniuta la locul ei.

Caut pe Google titlul “Chakrele Romaniei” si mi se deschid o multitudine de link-uri, pagini, site-uri ce contineau acest material. Si toate chakrele mele s-au revoltat, traind simultan emotii amestecate, starnite de aducerea aminte a acelor vremuri, de bucuria calatoriei si de faptul ca informatia este aruncata in spatiul public, fara sa fie verificata.

Poate ca acele locuri ori fi vortexuri energetice….ca de altfel fiecare loc de pe Pamant, dar nu stiu sigur sa fie cele 7 porti spre iluminare ale Romaniei; cu siguranta ele sunt locuri frumoase si pline de istorie, si merita vizitate. Desi, dupa atatia ani, de cand s-a intervenit brutal asupra lor, nu mai au farmecul naturii salbatice de acum ani in urma.

Cam aceasta este povestea pe scurt a “ Chakrelor Romaniei”.

Acum, privind in urma, este mult spus ca isi merita numele de chakre, iar daca or fi fost vreodata, din pacate au murit demult, acele locuri fiind adancite in saracie si multe aproape parasite.

Dar, excursia facuta atunci a meritat….. pentru peisaje, pentru istorie, pentru bucuria de a fi parcurs drumul alaturi de o prietena draga, fara de care nu as fi plecat la drum.

Mai jos atasesez materialul cu informatia despre locuri si ce inseamna fiecare chakra fizic, emotinal, spiritual. Mentionez ca materialul a fost inspirat din cartea scrisa de Caroline Myss- “ Anatomia spiritului”, pentru cei care doresc sa afle mai mult. Mai completez faptul ca, chakrele sunt reprezentate in corpul fizic de glandele endocrine, a caror buna functionare contribuie din plin la starea noastra de bine si de sanatate.

Cat despre zonele geografice, pe care unii le-au vazut ca pe niste porti energetice, va invit sa le vizitati si sa traiti propria experienta la interactiunea cu acele locuri.

Intelepciune si discernamat va doresc!

Cu drag!

dr. Smarandita Pacuraru

Chakrele României – România este singura țară de pe Planetă cu șapte chakre

Chakra 1 – Muladhara – muntii Parang- Petrosani

reprezinta:
– conexiunea noastra cu credintele familiale traditionale
– temelia sanatatii emotionale si mentale

fricile de baza:
– spaime legate de supravietuirea fizica
– frica de a fi abandonat de grup/ familie
– pierderea echilibrului fizic

puteri fundamentale:
– identitate tribala/ familiala
– coeziune si cod tribal al onoarei
– sprijin si loialitate

conexiuni energetice cu corpul fizic:
– coloana vertebrala,
– rect
– picioare
– oase
– sistem imunitar
Bolile care sunt activate aici sunt bolile psihice generate de disfunctiile familiale ( sindromul personalitatii multiple, tulburari obsesiv agresive, depresie, alcoolism)

Adevar sacru: TOATE SUNT UNA!

Chakra 2 – Svadistana- Simleul Silvaniei- Salaj- Dacidava

reprezinta:
– chakra parteneriatului sau a relatiilor
– puterea de alegere

frici de baza :
– frica de a pierde controlul
– frica de a fi controlat de cineva prin dependenta, viol, tradare
– pierderea financiara
– abandonul din partea partenerului principal sau colegilor de profesie

puteri fundamentale:
– capacitatea si puterea de a supravietui financiar si fizic pe propriile puteri si de a ne apara si proteja
– instinctul “ lupta si fugi”
– capacitatea de a risca
– capacitatea de a ne reveni dupa o pierdere ( membru de familie, partener, proprietati, serviciu, pierdere financiara)
– puterea de a ne revolta si reface viata
– abilitatea de a lua decizii personale sau profesionale

conexiuni energetice cu corpul fizic:

organe sexuale
– intestin gros
– vertebrele de jos
– pelvis, zona soldurilor
– vezica urinara

Bolile care isi au originea in acest centru energetic sunt activate de frica de a pierde controlul

Adevar sacru: ONORATI-VA UNII PE ALTII !

Chakra 3 – Manipura – Polovragi- Tg. Jiu

reprezinta:
– puterea personala in relatie cu lumea exterioara
– ne sprijina in procesul individualizarii, al formarii sinelui

frici de baza:
– frica de respingere
– frica de a nu parea ridicol
– frica de a iti indeplini responsabilitatile
– fricile legate de aspectul fizic- obezitate, chelire, imbatranire
– frica ca altii ne vor descoperi secretele noastre

puteri fundamentale:
– auto-apreciere
– respect de sine si autodisciplina
– ambitie si capacitatea de a genera actiune si a face fata unei crize
– curajul de a risca
– generozitatea, moralitatea si taria de caracter

conexiuni energetice cu corpul fizic:
– stomac, pancreas
– suprarenale, partea superioara a intestinelor
– vezica biliara si ficat
– mijlocul coloanei vertebrale

Boala care isi are originea aici este activata de probleme legate de responsabilitatea fata de sine, autoapreciere, frica de respingere si o supersensibilitate la critica.

Adevar sacru: CINSTESTE-TE/ ONOREAZA-TE PE TINE INSUTI !

Chakra 4 – Anahata- muntii Rarau- Campulung Moldovenesc

reprezinta:
– puterea emotionala
– ajuta la dezvoltarea noastra emotionala
– incorporeaza lectia spirituala care ne invata cum sa actionam din iubire si compasiune si sa recunoastem ca cea mai puternica energie pe care o avem este iubirea

frici de baza:
– frica de singuratate
– de angajament, de a –ti urma inima
– incapacitatea de a te proteja emotional
– frica de slabiciuni emotionale si de tradare
( pierderea energiei de aici da nastere la gelozie, amaraciune, furie, ura si incapacitate de a-i ierta pe altii cat si pe sine)

puteri fundamentale:
– iubire, iertare, compasiune
– devotament
– inspiratie
– speranta si incredere
– capacitatea de a te vindeca si de a-i vindeca pe altii

conexiuni energetice cu corpul fizic:
– inima si sistemul circulator
– coastele
– sanii
– glanda timus
– plamanii
– umerii, bratele, mainile, diafragma

Bolile ce isi au originea aici sunt cele cardiace si pulmonare si sunt provocate de dureri emotionale, de nevoia nostra de a sti de ce lucrurile s-au intamplat in felul in care s-au intamplat si din incapacitatea de a elibera dorinta de judecata umana auto-determinata.

Adevar sacru: IUBIREA ESTE PUTEREA DIVINA !

Cchakra 5 – Vishuda- Sarmisegetuza

reprezinta:
– puterea vointei
– incredintarea vointii proprii vointei lui Dumnezeu
– uniunea completa cu vointa divina

frici de baza:
– frica de a nu avea autoritatea sau puterea de a alege in propria viata
– pierderea controlului cand e vorba de raspunsul nostru la lucrurile importante: bani, putere, controlul emotional al unei persoane asupra bunastarii noastre
– frica in fata vointei Divine

puteri fundamentale:
– increderea
– cunosterea de sine si autoritatea personala
– capacitatea de a lua decizii

conexiuni energetice cu corpul fizic:
– gat, glanda tiroida, trahee, esofag
– paratiroidele
– hipotalamusul
– vertebrele cervicale
– gura, maxilare si dintii

Toate imbolnavirile au legatura cu chakra 5 pentru ca alegerea este implicata in orice amanunt al vietii nostre si prin urmare in orice boala!

Adevar sacru: PREDAREA VOINTEI PERSONALE VOINTEI DIVINE !

Chakra 6 – Ajna- Capidava ( intre Harsova si Cernavoda)

reprezinta:

puterea mintii
– capacitatile mentale si de rationament si de aptitudine psihologica de a ne evalua convingerile si atitudinile
– centru spiritual in care interactiunea dintre minte si suflet poate conducela perceptie intuitiva si intelepciune
– puterea de a face deosebirea intre gandurile motivate de putere si cele motivate de frica si de iluzie
– “gandul” este inainte de “forma” , iar creatia incepe in dimensiunea energetica—ne atrage atentia sa devenim constienti de ceea ce cream!

frici de baza:
– lipsa dorintei de a privi inlauntrul si de a-ti dezgropa fricile
– frica de adevar atunci cand ratiunea este incetosata
– frica de o judecata realista exprimata
– frica de a te baza pe un sfat din exterior
– frica de disciplina
– frica de partea intunecata a sinelui si de atributele acestuia

puteri fundamentale:
– capacitati si abilitati intelectuale
– evaluarea cunoasterii constiente si a celei inconstiente
– primirea inspiratiei
– generarea marilor acte de creativitate si inteligenta rational- emotional intuitiva

conexiuni energetice cu corpul fizic:
– creier si sistem nervos
– glandele pituitara si pineala
– ochii, urechile, nasul

Adevar sacru: CAUTA NUMAI ADEVARUL!

Chakra 7 – Sahasrara- manastirea Sambata de Sus

reprezinta:
– racordarea la divinitate
– chakra rugaciunii
– “ contul nostru din banca indurarii” depozitul pentru energia stransa prin gandurile si actiunile noastre bune sau prin actele de credinta si rugaciune

frici de baza:
– frica de “ noapte intunecata a sufletului”
– frica legata de abandonul spiritual, de pierderea identitatii si a conexiunilor cu viata si cu oamenii din jurul nostru

puteri fundamentale:
– credinta in prezenta Divinului si tot ceea ce reprezinta credinta in viata noastra- ghidarea interioara, intelegerea vindecarii si un anumit tip de incredere care eclipseaza fricile omenesti obisnuite; devotiunea

conexiuni energetice cu corpul fizic:
– forta care hraneste corpul, mintea si spiritul
– sistem nervos central
– sistem mescular
– tegument

Adevar sacru: TRAIESTE IN MOMENTUL PREZENT!

Despre nevoia de Adevăr și Cunoaștere

Etichete

, ,

Există , adânc, în ființa noastră nevoia de a Cunoaște. Și această nevoie, este cel puțin pentru mine, cel mai puternic drog….dar ca orice drog, iși cere dreptul și plata.

Întâlnesc oameni în care a început să se facă simțită această nevoie….și întreabă, caută și cer să le fie împărtășită cunoașterea acumulată. Și știu că nu îi pot refuza, dar știu în același timp care este prețul fiecarei fărâme de adevăr, de cunoaștere.

Așa că ….m-am hotarât să scriu aceste rânduri, celor în care s-a trezit nevoia de mai mult, pentru că mie nu mi-a spus nimeni….m-au aruncat niște nepricepuți pe acest drum și apoi au ridicat din umeri zicându-mi să mă descurc, că doar eu am cerut.

Și nu de puține ori, în căutările mele, m-am întrebat…de ce??? una sau alta….și mi-am adus aminte de păcatul originar. Și “păcatul originar” este nevoia de cunoastere, nevoie ce a dus la pierderea Raiului, la izgonire; asta ca să simplific mult cauza și pentru a fi cât mai pe înțeles.

Deci, dragii mei….când vreți să plecați pe drumul Adevărului și vă urmați această nevoie de a Cunoaște, vă pot spune doar atât: fiți pregătiți să plătiți! Cum???…nu știu să vă spun; cred că, fiecare plătește cu ce iubește mai mult sau cu lucrurile de care depinde cel mai mult.

Și pe lângă aceste plăți, fiți pregătiți să accesați DOAR acele nivele de cunoaștere pe care le puteți înțelege și integra, accepta cu mintea și ființa voastră. Pe acest drum, puteți găsi lucruri care să vă zdruncine, dărâme tot eșafodajul pe care este construită viața voastră….așa că, mai întâi pregătiți-vă și fiți deschiși, permiteți acelei Conștiințe Superioare ce locuiește în voi să vă ghideze și să vă ducă doar în experiențele, pe care, ca Sine Uman le puteți duce, le puteți face față, fară ca mintea voastra să intre în colaps.

Și mai este un preț…tot ceea ce altădată ați amânat, nu ați făcut sau onorat, vine spre voi pentru a fi împlinit și înfăptuit; pentru că la Adevar ajungi doar curat și demn!!!

Așa că…îmi cer iertare celor cărora nu le-am spus ceea ce își doreau să audă când îmi puneau întrebări….dar nu îmi asum să “arunc” pe acest drum pe cineva, dacă eu simt că încă nu poate duce. Este drept, că toți avem dreptul de a Cunoaște și de a ajunge la Adevăr și acest drept nu poate fi refuzat, dar este important și să ne pregătim pentru acest drum, pentru a-i putea face față!!!… pentru că odata pornit pe el, nu mai există drum înapoi către ignoranță,și către acel loc calduț și moale, în care nevoile primare ne erau suficiente….

dr. Smărăndița Păcuraru

Să ții minte doar întâmplările frumoase și lucrurile bune din viața ta…….

Etichete

, , , ,

….cred că este una dintre cele mai nocive mantre vehiculate cu spor printre „spiritualizați” și mai ales printre manipulatori și excrocii sentimentali.

Și ce dacă, în toată relația noastră ți-am călcat sufletul în picioare, te-am umilit prin faptele și vorbele mele, ți-am distrus încrederea în tine și respectul de sine….dar odata ți-am adus o floare, și alta data ți-am zis ceva frumos….tu doar aceste doua lucruri să le reții….restul nu contează! Și atunci vei fi victima perfectă pentru următorul care va manifesta fix același comportament abuziv fața de tine, pentru că o rană deja înregistrată în subconștient va funcționa ca un imens magnet pentru experiențele viitoare. Și degeaba ne vom tot minți despre cât de minunată a fost cutare sau cutare experință, exista în noi o conștiință martor ce reține cu acuratețe șirul evenimentelor și care te va obliga să îți adunci aminte de tot….cu bune și rele.

Un comportament mental sănătos se reflectă fix în capacitatea conștientului de a-și aminti și lucrurile bune pentru tine și sufletul tău, dar și cele cu o amprentă traumatică, de orice natură ar fi ea.

Desigur, că a rămane blocat doar în ceea ce a fost urât și rău într-o experiență și a rula la nesfârșit aceste amintiri este ca și cum în fiecare zi te-ai tăia cu un cuțit în același loc.

Superficialitatea sau profunzimea unei ființe se reflectă și în capacitatea ei de a-și evoca amintirile, de a putea recunoaște frumosul și urâtul ce au atins-o pe parcursul unei experiențe și mai ales capacitatea ei de a înțelege și învăța lecțiile și a cunoaște părțile din ea ce au împins-o în acea direcție.

Mintea este poate cel mai măreț, dar și cel mai provocator Dar făcut omului de Creatorul său, și spun aceasta datorită complexității sale de funcționare. Ideal ar fi să o recunoștem mai întăi ca Dar și să o onorăm, iar apoi, să începem să o și folosim, să o așezăm în folosul nostru, să nu ne lăsăm conduși de ea în orb, să nu îi furnizăm programe mistice sau contradictorii. Să-i învățam și să-i folosim mecanismele de teză, antiteză și sinteză și atunci poate nu vom mai fi doar niște mantriști superficiali plini până la refuz de gândire pozitivă, dar nici niște creaturi veșnic nemulțumite și traumatizate. O minte echilibrată, aduce echilibru emoțiilor noastre, iar corpul nu va mai simți că se află într-o continuă stare de alertă, de asediu, de fugă sau apărare, stări ce provoacă diverse boli.

Cultivați-vă Discernământul, iar Ființa care Sunteți vă va fi recunoscătoare și vă va răsplăti!

dr. Smărandița Păcuraru

Un parametru modern al Spiritualității: Depresia

Etichete

, ,

M-am tot gândit dacă să scriu sau nu, despre lucrurile cu care m-am tot confruntat de câteva luni încoace…dar cum binele și răul sunt etaloane subiective și totul este doar experiență…de ce nu aș face-o??? Mai ales, că ceea ce simt și trăiesc eu, sunt lucruri pe care le-am văzut și la alții, dar cărora le este frică să își ridice măcar întrebarea, dar să își mai dea și răspunsul.
Astfel, voi începe direct cu o concluzie: Spiritualitatea prost înțeleasă și aplicată dăunează grav sănătății!!! Pe scurt, te aruncă direct în cea mai cruntă depresie( Depresia este cea mai răspândită stare psihică patologică. Se manifestă ca stare de tristețe, pesimism, dezinteres generalizat, lipsa puterii dar și a dorinței de concentrare și de comunicare), combinată cu o mare frică de orice (dacă nu e de la Dumnezeu- este ceea ce aud cel mai des, dacă nu am Drept Divin, dacă nu e momentul optim, dacă e păcat… și tot așa) ajungând, în final, să îți fie frică de a trăi, dar și de a muri.
De zece ani și mai bine de căutări, cursuri, inițieri, rugăciuni și posturi m-am trezit că nu mai știu să râd, că nu mai pot să plâng, să mă bucur și chiar să iubesc…pentru că: Oare e bine în fața lui Dumnezeu? Dacă nu e optim, nu sunt stelele și tarotul aliniate, eu ce fac??? Mă mântui sau înfund cotloanele Iadului??? adun alte plăți karmice???….și așa am ajuns să îmi creez din toate învățăturile spirituale un Iad elaborat, pavat cu multe frici sădite, cultivate, programate, dar foarte spiritualizate.
Și tot așa, am uitat că viața mea e AICI și ACUM și m-am trezit pierdută în vieți trecute, unde credeam eu sau mi s-a spus, că mai e ceva de îndreptat. Așa că, m-am pedepsit și m-am privat de viață și iubire, pentru greșelile unor timpuri, în care, zău, dacă știu că am trăit!! Că de ce să nu îmi fac de lucru, de ce să nu mă pedepsesc când m-aș putea bucura?!? Și așa suntem crescuți cu: nu ai voie și nu e bine! mai turnăm și niște parametri spirituali și treaba este ca și rezolvată: de trăit e păcat sau mai bine „chinuie-te, suferă, căci pentru mântuirea ta o faci! să îți faci drum spre cele Sfinte e și mai păcat! Așa că ne afundăm într-o dilemă din care nici armatele Cerești nu mai sunt capabile să ne salveze. Și probabil singura bucurie ce ne mai rămâne, sunt cei cu plăți și karmă mai grea ca a noastră- vai săracu’!!!
Așa că…am renunțat să mai uit după stele- spiritual vorbind, căci puține lucruri au fascinația unui cer înstelat de vara sau strălucirea Lunii Pline- am renunțat la optim sau neoptim și am ales să mă bucur de frumusețea zilelor anoste sau active și să mă bucur de viață și experiență, căci ea este Dreptul meu Divin, iar Dumnezeu poate face pentru mine DOAR ceea ce El poate face prin mine. Și cum ar putea Creatorul să facă pentru mine bunăstare când eu sunt setat pe frecvența depresiei???
Așa că am ales o altă frecvență, permițând conștient eliberarea limitărilor, pentru că Dreptul nostru Divin este de a fi NELIMITAȚI și MULTIDIMENSIONLI!
Și nu uitați: Respirați! Respirați! Respirați Nelimitare!