Etichete

, , , ,

….cred că este una dintre cele mai nocive mantre vehiculate cu spor printre „spiritualizați” și mai ales printre manipulatori și excrocii sentimentali.

Și ce dacă, în toată relația noastră ți-am călcat sufletul în picioare, te-am umilit prin faptele și vorbele mele, ți-am distrus încrederea în tine și respectul de sine….dar odata ți-am adus o floare, și alta data ți-am zis ceva frumos….tu doar aceste doua lucruri să le reții….restul nu contează! Și atunci vei fi victima perfectă pentru următorul care va manifesta fix același comportament abuziv fața de tine, pentru că o rană deja înregistrată în subconștient va funcționa ca un imens magnet pentru experiențele viitoare. Și degeaba ne vom tot minți despre cât de minunată a fost cutare sau cutare experință, exista în noi o conștiință martor ce reține cu acuratețe șirul evenimentelor și care te va obliga să îți adunci aminte de tot….cu bune și rele.

Un comportament mental sănătos se reflectă fix în capacitatea conștientului de a-și aminti și lucrurile bune pentru tine și sufletul tău, dar și cele cu o amprentă traumatică, de orice natură ar fi ea.

Desigur, că a rămane blocat doar în ceea ce a fost urât și rău într-o experiență și a rula la nesfârșit aceste amintiri este ca și cum în fiecare zi te-ai tăia cu un cuțit în același loc.

Superficialitatea sau profunzimea unei ființe se reflectă și în capacitatea ei de a-și evoca amintirile, de a putea recunoaște frumosul și urâtul ce au atins-o pe parcursul unei experiențe și mai ales capacitatea ei de a înțelege și învăța lecțiile și a cunoaște părțile din ea ce au împins-o în acea direcție.

Mintea este poate cel mai măreț, dar și cel mai provocator Dar făcut omului de Creatorul său, și spun aceasta datorită complexității sale de funcționare. Ideal ar fi să o recunoștem mai întăi ca Dar și să o onorăm, iar apoi, să începem să o și folosim, să o așezăm în folosul nostru, să nu ne lăsăm conduși de ea în orb, să nu îi furnizăm programe mistice sau contradictorii. Să-i învățam și să-i folosim mecanismele de teză, antiteză și sinteză și atunci poate nu vom mai fi doar niște mantriști superficiali plini până la refuz de gândire pozitivă, dar nici niște creaturi veșnic nemulțumite și traumatizate. O minte echilibrată, aduce echilibru emoțiilor noastre, iar corpul nu va mai simți că se află într-o continuă stare de alertă, de asediu, de fugă sau apărare, stări ce provoacă diverse boli.

Cultivați-vă Discernământul, iar Ființa care Sunteți vă va fi recunoscătoare și vă va răsplăti!

dr. Smărandița Păcuraru