Etichete

, , , , , ,

Medicina naturistă se bazează pe utilizarea plantelor în tratarea diverselor afecțiuni, uitându-se de cele mai multe ori principiul de bază de la care s-a plecat și anume asemănarea dintre tiparele de creștere și dezvoltare ale plantelor și structura fizico-mentalo- emoțională a individului.
Doar în cadrul Terapiei florale Bach se mai punctează în mod deosebit aceasta similitudine, dar și aceasta a fost „adaptată” și aplicată de multe ori într-un mod simplist de oricine a interacționat cu această terapie, fără să mai aprofundeze de niciun fel principiul său de bază, care necesită cunoaștere medicală dar și psihologică din partea celui ce recomandă diversele remedii.
Desigur, iubitorii de astrologie cunosc Zodiacul Arboricol și pe cel Floral, dar nu mulți știu ca apariția celor două a venit tocmai din faptul ca la începuturi, medicii – și in acele vremuri vorbim doar de medicina plantelor- erau și astrologi și preoți. Zodiacul Arboricol mai este denumit și Zodiacul Druidic- druizii fiind membri ai bisericii precreștine la celți, ei având îndeletniciri ca vraci, medici, preoți, profesori. Chiar și denumirea de druid este dedusă din numele arborelui dru-u-id- stejarul, la celți fiind un simbol al puterii.

Din când în când, este necesar sa ne aducem aminte adevăratul sens și originea reală a ceea ce utilizăm cu prea multă ușurință și de multe ori fără discernământ, doar pentru că se poartă să fii eco sau naturist.
Astfel, este necesar să cunoaștem că plantele pot ajuta individul să-și conștientizeze stările psihice, atât printr-o acțiune directă ( prin acțiunea lor farmacodinamică, prin compoziția lor biochimică), cât mai ales, printr-un efect indirect, susținând un anumit proces psihic pe care individul trebuie sa îl parcurgă, proces ce are drept scop tocmai sublimarea gândurilor și emoțiilor negative, distructive ce duc la îmbolnăvirea corpului fizic.

Nu putem spune ca plantele au o acțiune directă, la nivelul receptorilor sau mediatorilor, dar putem spune cu siguranță că pot favoriza deprinderea unor atitudini mental-emoționale pozitive, constructive. Ele au același efect, pe care îl are o cameră luminoasă asupra individului pentru depășirea unei stări de melancolie sau a unei muzici armonioase asupra unei stări de mânie/ furie.

Plantele lucrează prin senzațiile gustative și olfactive, în părțile subtile ale ființei, reușind prin savoare și miros să modifice o stare vibrațională de joasă frecvență într-una de calm și împăcare, aducând claritate mentală și bună-dispoziție fizică.

Sub formă de ceaiuri, băi, creme, uleiuri esențiale sau sub formă de plante uscate / condimente pentru mâncăruri ele sunt surse inepuizabile ce ne pot îmbunătăți starea fizică și psihică, dacă sunt folosite cu discernământ și în acord cu informația subtilă pe care corpul nostru ne-o furnizează, atunci când știm să îl ascultăm.

Puterea lor magică se manifestă pe tot parcursul anului, mai ales când culesul lor se face în acord cu timpul Pământului. De la începutul Primăverii și până în noaptea de Sânziene ( 23-24 iunie) ele răsar, cresc atingându-și potențialul maxim în acest interval. Plantele culese mai târziu, zic bătrânii, că își pierd leacul.

Oricum ar fi, ele sunt darul acestei Planete pentru noi!

Să le onorăm, să le iubim și să le folosim, pentru binele nostru, ajutându-le astfel să își împlinească menirea vindecătoare pentru trup și Suflet!