Etichete

, , , , , , ,

Intentia randurilor de mai jos este doar de a propune o tema de meditatie, plecand de la doua tipologii arhetipale importante….

 

Astrologia inseamna autocunoastere, intelegerea universului interior ce se reflecta in exterior si invers, energiile planetare ca atribute personale in manifestare.

Astrologia nu e o fatalitate, un destin implacabil, ce vine peste noi, niste “victime” ale diverselor tranzite astrale, eclipse, luni pline si altele.

Desi, s-au scris multe randuri despre “temuta” Lilith- razvratita sotie a lui Adam- imi permit si eu sa fac niste completari, din observatiile personale, in urma lucrului cu propria persoana si in cei sapte ani de imbinare a practicii medicale cu astrologia si cu tipologiile umane ( din punct de vedere astrologic).

 

Prima observatie ar fi, adevarata fobie creata in jurul acestui punct astrologic care ne indeamna la rele – fobie traita si de mine insami in functie de casa astrologica care imi era tranzitata-; fara sa intelegem ca Lilith nu poate scoate, nu poate arata un “ rau”, daca el nu exista. Ea nu determina, ci doar pune un reflector mare pe noi si pe ceea ce tinem ascuns si ne ajuta sa constientizam ( daca vrem si dorim). Deci, Lilith e departe de a fi un Bau-Bau astral ce vine sa ne ravaseasca vietile “ perfecte”, este doar un mare ajutor in constientizarea fiintei noastre in profunzime.

Asa ca, in loc de a ne speria, de ceea ce ni s-ar putea intampla, cand Lilith e in zodia x sau casa y, am putea incepe observarea propriei persoane cu o autoanaliza sincera si profunda.

Si, din acest punct, am sa ma adresez in special femeilor, desi, si barbatii au de lucru cu atributele lui Lilith si ale Evei. Trec astfel, la cea de a doua observatie importanta si anume ca tipologia feminina se imparte in aceste doua arhetipuri de manifestare: Lilith sau Eva, iar in ultima vreme arhetipul Lilith devine predominant, ba mai mult cu titlu de glorie feminina care poate, face si se descurca.

De ce afirm acest lucru? ….Oare nu sunt tot mai multe femei care isi parasesc caminul si barbatul pentru cariera? Sau care nici macar nu ajung la casatorie pentru a-si pastra independenta si libertatea? Sau care fac copii singure, ca nu au nevoie de barbat, ca ele se descurca? Sau, isi sunt ele lor insele suficiente pentru a trai in planul fizic, motivand ca barbatii oricum sunt prosti si insuficienti de buni pentru augustele lor fiinte? Dar, nu numai cele care aleg calea singuratatii sau a partenerilor multipli sunt tipologii Lilith, de acest tipar se “ bucura” si acele femei casatorite si pline de otrava in suflet fata de barbat, incredibil de revendicative, invazive si terorizante psihic si sufleteste, care au uitat sa asculte ce are de zis si barbatul – “ca doar stiu ele mai bine!-”, sa il ingrijeasca sau sa il sustina.

Asa ca, decat sa ne speriem ca Lilith e in rac ( casa, familie, femeie, mama, maternitate) si vin divorturile peste noi, mai bine am fi obiectivi si am vedea ca ea umbla dezlegata pe Pamant si din ce in ce mai multe femei o manifesta, reusind sa dezlantuiasca balaurii din barbati.

Nu afirm, nici pe departe, ca a fi o Eva supusa, obedienta si fara personalitate este scopul si rolul femeii in aceste timpuri. Femeia ar trebui sa ajunga sa imbine cele doua tipologii, luand de la fiecare aspectele necesare; de la Eva – iubirea neconditianata, gingasia, maternitatea, sotia inteleapta si intelegatoare si de la Lilith forta de a se sustine pe ea insasi in viata, de a sustine spiritual barbatul si familia pe care o intemeiaza alaturi de acesta, senzualitatea, dar si puterea de a-si sustine punctul de vedere, cand are dreptate si de a-si revendica limitele si granitele personale, pentru a nu ajunge la epuizare.

Tot astrologic si din punct de vedere spiritual vorbind, barbatul reprezinta actiunea, manifestarea si forta, iar femeia reprezinta tot ceea ce ne “hraneste”, creatia in sine. Iar, creatia si manifestarea au nevoie una de cealalta.

Si, ce manifesta el, barbatul? Manifesta ceea ce pune femeia in sufletul lui, incepand cu mama care il tine noua luni in ea si il hraneste nu doar cu mancarea, pe care ea o consuma, ci si cu emotiile, trairile, gandurile si judecatile ei….Apoi, vin celelalte femei….bunicile, colegile de scoala, invatatoarea si profesoarele, prietenele, iubitele, sotia/ sotiile.

Noi femeile, vrem iubire, ocrotire, sustinere materiala, toate acestea manifestate in concret si le cerem celui care ni le poate darui si care reprezinta forta. Dar ne-am gandit oare, vreodata, ca ar trebui sa ii daruim noi iubirea, pe care o vrem manifestata prin el, sa il ocrotim cu sufletul si inima noastra, pentru ca el sa ne poata oferi acel mediu sigur in exterior, sa il incarcam cu abundenta universului sufletului nostru, ca el sa ne poate aduce darurile lumii materiale???!…sau doar cerem si revendicam …??!( si ne mai miram ca cei din conducerea tarii doar stiu sa fure si sa isi incarce conturile pentru ei! Oare ei nu au acasa o sotie – si uneori, una, doua amante- care vor bani, bijuterii excursii, posete, pantofi, masini si blanuri???? Cu ce incarca aceste femei, barbatii care le aduc toate aceste bunuri materiale?…cu nimic inaltator, ci doar cu reprosuri si cat mai multe cerinte…si atunci, rezultatul e cel de care toti ne plangem: Se fura!)

 

….. si nu un manifest impotriva femeilor independente si puternice! Este doar un semnal pentru a incepe o armonizare cu noi insine, de echilibrare a energiilor feminine interioare, atat in barbat cat si in femeie. Doar iubindu-ne si impacandu-ne cu noi insine si unii cu altii, ajungem la armonizarea acestor doua energii arhetipale: Lilith si Eva…. pentru a nu ne transforma in cea de-a treia forma de evolutie feminina: Femeia Harpie!

dr. Smarandita Pacuraru

Reclame