„Winter is coming! And all men must die!”

Etichete

, , ,

…sau cum a devenit iarna, anotimpul depresiilor!

În principal, iarna ne este „vândută” la nivel de concept, ca un anotimp al bucuriei, al strălucirii, al cadourilor, al bunătății și iertării. Și bineînțeles că este anotimpul lui : ” Fie ca…orice…să îți aducă orice!”. Deci! de ce și cum s-a transformat iarna într-un anotimp al depresiilor???!!!

Pentru că, minunatul nostru creier este antrenat pentru dramă, tristețe, suferință. Ca entități, noi gestionăm și integrăm mult mai ușor durerea, ca experiență, decât o stare autentică de bucurie.

De ce?… pentru că așa este construită această lume, pe un munte de suferință și experiențe pline de dramatism, pe războaie și boli, pierderi, trădări. Și atunci, când la nivel de ADN acesta este bagajul nostru emoționalo-informațional, este foarte greu de integrat și acceptat brusc o infuzie de strălucire, mai ales dacă viața ta ( în special la nivel interior) nu are niciun pic de frumos.

În plus, la frig și întuneric secreția noastră de endorfine scade considerabil, indiferent de câtă ciocolată am mânca, cu gândul ascuns ” Lasă că până la vară dau eu jos”…sau nu; adunând, astfel, din mers și vreo două sentimente de vinovăție, numai bune pentru starea noastră de „bine și fericire”.

Așa că, acesta fiind pe scurt contextul în care ne este livrat acest ” anotimp al bucuriei”- forțate, creierul nostru reacționeză la toată avalanșa de stimuli vizuali, auditivi, olfactivi aducând la suprafață din străfundurile subconștientului toate dramele personale și de familie, mai mici sau mai mari , și în loc ca toată acea strălucire ce te ia de ochi să te încarce și să-ți aducă alinare ( dacă nu vindecare), apare un gol atât de mare, că uneori nici cele mai mari dovezi de iubire ale celor din jur, nici antidepresivele nu vor reuși să te treacă puntea peste acest minunat „anotimp al bucuriei”.

Îmi este din ce în ce mai clar, că lumea noastră este construită pe fracturi logice ( pe care creierul nostru nu le poate gestiona), că programele contradictorii au devenit un mod de viață, că oamenii SE mint pe sine, așa cum respiră, dar ne mirăm cum de au crescut numărul bolnavilor de cancer sau depresivii.

Creierul nostru, așa cum am mai spus, este darul nostru cel mai de preț. Să ne împrietenim cu el, este cea mai fascinantă provocare a vieții noastre. Și odată primii pași făcuți pe această cale, cu siguranță iarna chiar va fi un anotimp al bucuriei, fără alte stimulente și fără să te fi drogat. Și atunci, chiar vom și putea iubi, autentic, fără bariere și un ” te iubesc” din fapte și din gesturi, până la extaz… pentru că, toată acestă experiență nu va mai fi percepută ca o amenințare la programele și automatismele neuronale, nu va mai produce senzația de scurt- circuit tradusă prin stări de amețeală, panică și o dorință nebună de a fugi cât mai departe de cel sau cea care-ți induce această stare.

Acestea fiind zise, până la momentul morții, să fie ” Valar Dohaeris”- sau” All men must serve!”…cui? în primul rând LOR!!!

 

 

 

Reclame

Ce monde n’a plus d’âme… sau despre a supraviețui și a înțelege

Etichete

… de o vreme încoace, m-am tot gândit la faptul că nu reușesc să înțeleg cum funcționează această lume, cu regulile ei absolut haotice, în care bunul-simț și corectitudinea sunt considerate prostie și inadaptare, cu relații interumane disfuncționale, cu boli ce apar de niciunde, accidente de tot felul.

Și, pentru că sunt un Căutător, am reușit să-mi mai aduc un strop de lumină în înțelegerea acestei lumi. Dar, de ce aș vrea eu să o înțeleg, dacă tot simt că nu îi aparțin???… pentru eventualitatea în care, Reîncarnarea este una din rotițele ce învârt haotic Spiritele pe aici, și pentru a nu mai intra niciodată în acest joc al Ielelor.

În principal, cei ce viețuiesc prin acest plan se împart în patru categorii : cei prinși cu totul în planul fizic-social, impostorii- cei care se prefac a fi Spirituali ( diverși maeștri, guru, învățători) dar care sunt perfect integrați și adaptați manipulărilor societății, cei prinși în planul Spiritual și au renunțat total la social ( categorie aproape nesemnificativă- prea puțini activi, și mulți îngroșând rândurile Spitalelor de psihiatrie), și cei care trăiesc pe linia de fractură dintre social și spiritual.

De ce o numesc linie de fractură și nu limită/ delimitare dintre social și Spiritual?…pentru că, între cele doua nu mai este doar o graniță, ci aproape o prăpastie, deasupra căreia ar trebui să supraviețuiască cei care traiesc după codul moral al legilor divine, dar sunt încă prinși în obligațiile societății.

Când mă refer la codul moral al legilor divine, nu vorbesc despre cuvântul din ce în ce mai golit de sens și conținut al Bisericii, ci despre a trăi corect și autentic cu tine, atunci când Gândul și Dorința îți sunt Cuvânt, și Cuvântul dat, îți devine Faptă!

Am ajuns la acestă înțelegere plecând de la o discuție zilele trecute, în care subiectul era/ de ce să facem sau nu facem copii… Pentru mulți, copii sunt un act social și oarecum religios, că așa e cuvântul vechiului testament când ni s-a spus „mergeți și vă înmulțiți și stăpâniți Pământul”- mai ales pentru cei din primele doua categorii, cei din a treia categorie ori exclud total această variantă, ori procreează spre a aduce jertfă și ofrandă divinului, iar pentru cei din ultima categorie reprezintă un act de Iubire, intimitate profundă, și comuniune  armonioasă psiho-emoțională cu partenerul.

E drept, că pentru a ajunge la Iubire și intimitate profundă cu un altul, ar trebui să devii intim cu gândurile și dorințele tale, să înțelegi modul în care societatea te-a programat prin dresajul numit Educație, să te iubești și să te accepți cu erorile tale, cu acțiunile ce ți-au fost generate de traumele copilăriei sau de frica excluderii din trib/ societate, frica de abandon și singurătate.

Pentru primele două categorii viața are o rutină, un plictis și vor muri ” impacați cu sine” crezând că și-au făcut datoria față de această lume, dar inconștienți de datoria ce-o aveau față de Sine.

A treia categorie…nu o pot descrie, din simplul motiv că nu interacționeză direct, cu noi cei viețuitori în două picioare pe această planetă, numită Pământ.

Dintre toți, ultima categorie de umani este cea care chiar merită osteneala de a o înțelege, pentru că aceștia au o energie specială, o bucurie de a trăi și a descoperi, o forță uriașă de a rezolva, mișca lucrurile. Au niște calități din care toți cei din jur ar vrea să se hrănească, dar nimeni, sau aproape nimeni nu și-i asumă să îi ia acasă ( cum se spune popular). De ce nu îi ia nimeni acasă?… pentru că rar reușesc să își găsescă pe cineva pe măsura lor, pentru că ei îți oferă enorm, dar cănd i-ai rănit …e complicată durerea și suferința lor… pentru că la ei cuvântul e cuvânt, indiferent de ce înseamnă ca și faptă acest lucru pentru ei! Iar, dacă totuși, cineva îi ia într-o zi acasă, când diferențele de înțelegere și percepție își fac simțită prezența, ceea ce credeai că ar fi doar o fisura se dovedește în scurt timp o prăpastie.

Dreptu-i că, uriașa lor capacitate de a iubi, este greu de dus și pentru ei înșisi, darămite pentru cei din jur… pentru că iubirea lor obligă la a fi bun, drept, fără măști și meschinării, ceea ce poate deveni foooaaarte complicat. Așa cum spuneam, atât pentru ei, cât și pentru cei din jur.

Și, mai este ceva ce le complică existența enorm, pervertirea de către societate și de către cei care fac jocurile în ea, a acestei energii , pe care eu o consider energia miracolelor, energie numita Iubire. Ei având acces atât de ușor la ea, riscă să credă că toți privesc lucrurile și făptuiesc în viață așa cum fac ei, acordând credit aproape necondiționat celor dragi, și astfel, pot fi mințiți, înșelați, folosiți, manipulați, și împinși până spre starea de autodistrugere prin acesta energie.

Ei sunt incapabili să înțeleagă cum cineva care îi alungă ani de zile la nivel declarativ rămâne, totuși,  lângă ei sprijin în cele mai ciudate și nefericite momente ale vieții lor, că cineva care promite nu poate avea proprietatea și dimensiunea durerii rămase în urma vorbelor goale…

De ce am povestit despre toate acestea???… pentru clipa în care i-ați putea întâlni, și pentru că sunt rari, și pentru că nu au nevoie de mult, dar au nevoie de autentic. Acel puțin, pe care sunteți dispuși să îl oferiți, să fie așa cum le spuneți. Și nu îi răniți gratuit… și poate așa vom învăța mai multe despre noi, ne vom împăca cu sine, vom fi iubiți cu-adevărat și vom primi necondiționat din energia lor și bucuria lor de a trăi!

 

Când pleci să îți întălnești destinul…

… faci o alegere ferma la nivel de entitate spiritualo-energetica, asa cum am facut cand am plecat de ACASA, in marea calatorie de invatare si experimentare a esentei creatore…. dar, in lungul drum de acolo si pana aici, am uitat ce si cine suntem, am uitat de matricea noastra cristalina cu toate potentialele si darurile codate in ea… iar, acum e timpul claritatii, al aducerii aminte; si astfel “plutim” prin retrogradari planetare pentru vindecarea trecutului, spre a ne intalni cu propria noastra alegere, oricare ar fi ea.

Si am ales, timp dupa timp si viata dupa viata… siruri nesfarsite de dorinte, care mai ferme sau mai cu jumatati de masura; si a venit o clipa in care am ales ferm si cu tarie sa iti cauti perechea ACEEA… iubirea totala si perfecta, care te implineste si te transforma….si am plecat curajos la drum, cautand-o in toate locurile pamantului si cerului si cu cat iti doreai mai mult si mai tare, drumul catre ea a devenit cea mai ingusta poteca din viata… si parca tot cerul si pamantul ti-ar sta impotriva… si tu tipi disperat ca nu intelegi de ce???? de ce totul e atat de greu si complicat, de ce nu se deschid brusc cerurile bucuriei si beatitudinii, caci TU doar iti ceri si cauti jumatatea ta primordiala , iubirea aceea rotunda, perfecta, completa.

….dar ce sa vezi, tocmai pentru a te intalni cu EA, marea ta dragoste, trebuie sa te intalnesti intai cu TINE si cu toti demonii tai interiori, cu toate fricile si piedicile, pe care ti le-ai pus vreodata in drumul tau spre dragoste… si drumul e din ce in ce mai greu si anevios, cu piedici si intarzieri…si dam vina pe stele, pe planete retrograde, pe altii….si nu vedem ca totul vine din acea frica teribila de a ne dezbraca pe noi insine de toate mastile faurite cu maestrie in fuga noastra de iubire…

…si cel mai greu, e sa ramai tu cu tine, gol de tot ceea ce nu esti si ai crezut ca ai putea fi… sa te privesti in ochii sufletului tau cu tot curajul, pe care spiritul tau divin ti-l poate da…

…si abia atunci, cand toate drumurile s-au inchis, cand nu mai sunt poteci, carari si usi secrete pe care sa iesi si sa fugi… abia atunci, stii ca te-ai intalnit cu TINE, cel pe care trebuie sa il vindeci pentru a fi intreg la mare intalnire cosmica, cel pe care sa il iubesti mai intai, pentru a putea iubi curat, neconditionat, mai apoi.

 

Si, noi vrem Unime… tipam dupa Unime si ne initiem in sisteme peste sisteme, mergem in grupuri de practica, batem manastirile si noi, fiinte spirituale ii “analizam”, privindu-i superiori pe cei ce nu “lucreaza” pentru Unime.

Dar, NOI, ne-am unit cu noi insine? Ne-am intalnit esenta pura si cristalina ? ne-am vindecat demonii care ne bantuie si ne fura somnul noptilor, adancindu-ne in somnul constiintei a cine si ce suntem, aci, acum si dintotdeauna…. ne-am vazut, sa nu zic daramat, zidurile ce ni le-am construit, ca nici macar noi insine sa nu mai putem ajunge la noi? In schimb, strambam “ spiritual” din nas la vibratia joasa pe care o “ simtim” cand suntem intr-un loc sau intalnim o persoana…. SI Noi vrem Unime si vrem si Marea Dragoste, perechea noastra perfecta cu care sa plutim valsand pe norii iluzorii ai spiritualitatii noastre. Si asteptam… ca doar, de undeva va veni vreun Arhanghel sau vreun Sfant, ceva, si ne va da “obiectul” cautarilor noastre pe tava si pe noi ne va transforma in acel iubit/ iubita pe care cel din fata noastra si-l dorea…

 

SI, Noi vrem Unime si vrem si Marea Dragoste, perechea, jumatatea noastra perfecta in bucurie si abundenta… DAR, NOI am uitat sa vrem a ne uni cu esenta noastra, sa aducem sufletul si spiritul nostru ce sunt complet separate, impreuna! Si am mai vrut ca mastile egourilor noastre sa fie din ce in ce mai stralucitoare sub poleiala ultimelor make-up- uri de firma sau betonate cu ultimele initieri primite in “ Ordine Angelice” sau de alt fel.

 

Noi vrem!!!!… dar am uitat sa primim! … am uitat sa ne primim pe noi insine in viata noastra, cand am plecat sa ne intalnim destinul!

destin

despre Alegeri…

În fiecare zi poţi simţi că nu ai control asupra forţelor care-ţi afectează viaţa – slujba, guvernul, depresia, situaţia financiară. Acest lucru te face să organizezi „mini-revolte”: îţi schimbi soneria telefonului, culoarea părului, colecţionezi timbre. Alegi.

Alegerile, indiferent cât de mici, pun o piedică în calea senzaţiei de neajutorare. Cu toate acestea, nu ne putem opri aici. Trebuie să luptăm şi să învăţăm să eşuăm cu mândrie. Eşecurile dese sunt singura cale prin care putem obţine ceea ce vrem de la viaţă. În afară de moarte, destinul nu este implacabil. Nu ceda încă. (David McRaney – „You Are Not So Smart”)

Despre manipularea prin arta si programe contradictorii.

manipulare 

 O tema de meditatie!😊
Tot circula pe internet, niste caricaturi educationale despre diferenta dintre ” Boss” si ” Leader”.
Prima data, am zis „ok -corect” ; dar tot revazandu-le, un bec rosu s-a aprins…
si a aparut intrebarea/ intrebarile: De ce sefii nu isi promoveaza subalternii? De ce nu poti avea incredere in cei din ordinea ta, incat sa ii sustii?
Iar raspunsul a venit firesc! Pentru ca asa am fost educati! Acesta este programul din mentalul colectiv!
Cum am fost educati???…prin filme de Oscar, reprezentative.
Va dau doua exemple: primul este filmul ” Totul despre Eva” cu Bette Davis (1950) si celalalt este ” O femeie face cariera” cu Melanie Griffith (1988).
Daca le-ati vazut sau nu, va invit sa le revedeti in cheia mai sus prezentata…

Despre puterea de a crea…

” Cosmosul a fost astfel creat, incat orice viziune avem despre noi sau despre lume va deveni realitate. De indata ce suntem constienti de puterea pe care o avem, incepem sa ne antrenam curajul. Atunci putem sa visam cu curaj: sa lasam deoparte credintele care ne limiteaza si sa trecem dincolo de fricile noastre. Astfel, putem incepe un vis cu adevarat original, care germineaza in sufletul nostru si da roade in viata noastra.” – Alberto Viloldo/ Vise curajoasemar